joi, 26 noiembrie 2009

Mio Moov M400 Europe+ Review



Cei care se orienteaza in primul rand dupa aparente nu vor crede ca M400 este un model dintr-o gama cu specificatii modeste pentru ca acest model Mio arata chiar foarte bine. Culoarea grena inchis il deosebeste din start de marea majoritate a navigatoarelor, ale caror carcase par sa nu scape de nuantele cenusii.

Laturile rotunjite si ecranul tactil generos, de 4,3 inch si rezolutie 480 x 272 pixeli ofera confort in citirea informatiilor, dar si in parcurgerea meniurilor. Silueta acestui GPS (127 x 80 x 18 mm) este zvelta si nu se va face de rusine pe bordul nici unei masini asa cum nici nu va deranja vizibilitatea soferului. Dispozitivul dispune de o antena incorporata, iar singura modalitate de introducere a datelor este prin intermediul ecranului sensibil la atingere.

Practic, in rest, aparatul nu dispune decat de un singul buton fizic, acela de pornire / oprire / resetare, amplasat pe latura superioara. Totusi, plasarea functiei de reset in acelasi loc cu oprirea sau pornirea dispozitivului, intr-un sistem glisant nu este cea mai buna solutie. In graba, utilizatorul poate glisa tasta spre reset in loc de oprire sau deschidere.

Navigatia in sine este pusa in seama chipsetului GPS SIRFStar III, capabil sa scaneze 20 de canale GPS. Unul dintre atuurile acestui navigator este tehnologia SiRFInstantFixII, care permite stabilirea foarte rapid a semnalului GPS, chiar si printr-un parbriz securizat. Aceasta nu presupune achitarea vreunei taxe suplimentare si nici nu obliga utilizatorul sa fie conectat la un computer. Iar precizia semnalului nu este afectata nici chiar in cazul in care se circula intr-o metropola aglomerata, impanzita de cladiri inalte, care in cazul altor dispozitive pot influenta semnalul GPS.

La capitolul harti, Mio Moov M400 obtine o bila alba, fiind atuul modelului, pentru ca acesta include harti pentru intreaga Europa, mai precis exista instalate doua versiuni de colectii de harti: prima este Full Europe, iar a doua Central Eastern Europe.

Practic, colectia completa include harti din urmatoarele tari: Andora, Austria, Belgia, Bosnia, Bulgaria, Croatia, Cehia, Denemarca, Estonia, Finlanda, Franta, Germania, Gibraltar, Marea Britanie, Grecia, Ungaria, Italia, Irlanda, Lichtenstein, Latvia, Lituania, Luxemburg, Monaco, Montenegru, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Romania, San-Marino, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elvetia, Turcia, Vatican.

Link direct :




Sursa : stiri.acasa.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu