miercuri, 11 noiembrie 2009

Router wireless şi modem ADSL


ASUS a lansat dispozitivul dual DSL-G31 cu funcţii de modem ADSL şi de router wireless, oferind facilităţi avansate pentru administrarea reţelei. Beneficiind de interfaţa ASUS EZ UI, echipamentul permite o instalare facilă, conectarea rapidă la Internet şi derularea şi administrarea activităţilor web.
Mulţumită interfeţei EZ UI, utilizatorii îşi vor putea instala routerul fără nevoia vreunui manual sau a vreunui CD ajutător. După autentificarea în aria de administrare prin intermediul browserului web, configurarea DSL-G31 se va finaliza urmând doar trei paşi intuitivi. Conectarea online nu a fost niciodată mai simplă.
DSL-G31 include suport Wi-Fi 802.11g, oferind viteze de transfer în cadrul reţelei fără fir de până la 54Mbps. Echipamentul susţine traficul ADSL cu download de până la 24Mbps şi upload de până la 1Mbps, astfel încât utilizatorii vor putea naviga online imediat ce se vor conecta în reţeaua fără fir.
Routerul este echipat cu aplicaţia EZQoS (Quality of Service) care optimizează modul de exploatare a lăţimii de bandă, asigurând un streaming fără întreruperi. Utilizatorii au posibilitatea să aloce o capacitate mai mare din lăţimea de bandă pentru anumite aplicaţii, precum jocurile în reţea, streaming-ul media sau comunicaţiile VoIP.
Sursa : chip.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu