miercuri, 11 noiembrie 2009

Ricoh anunţă un aparat foto revoluţionar



Compania japoneză Ricoh a anunţat astăzi la Tokyo un nou concept revoluţionar în fotografia digitală. Anunţul se referă la noul aparat foto Ricoh GXR şi a fost făcut public de către preşedintele companiei, domnul Shiro Kondo.

Ricoh GXR este, după declaraţiile companiei, cel mai mic şi mai uşor aparat foto din lume care permite schimbarea sistemului optic. Noutatea absolută este faptul că aparatul foto în sine nu conţine senzorul de imagine. Acesta este montat separat, într-un sistem care include de asemenea, obiectivul şi procesorul de imagine. Întreg sistemul poate fi schimbat, deoarece este fixat pe aparatul foto prin intermediul unui sistem tip şină.

Corpul noului GXR este din magneziu, acoperit cu un cauciuc special, menit să asigure o priză mai bună şi exploatare mai facilă. Pe corpul aparatului există butoane dedicate, care permit fotografului să vizualizeze reglajele într-un timp foarte scurt. Ricoh a adăugat noi funcţii în meniu şi acum există posibilitatea fotografierii cu valori IOS până la 3200. Autofocusul a fost îmbunătăţit prin funcţia Pre-AF. Astfel, aparatul beneficiază de o viteză de focalizare accelerată, pentru urmărirea subiectelor în mişcare. O altă noutate demnă de semnalat este faptul că dacă fotograful decide să captureze imagini în modul Macro, Ricoh GXR „simte” acest lucru şi comută modul de lucru în concordanţă, fără a fi nevoie de intervenţia utilizatorului. Ecranul de trei ţoli are o rezoluţie de 920.000 pixeli şi poate fi rotit pentru orice condiţii de fotografiere. Opţional, noul GXR poate folosi bliţul extern GF-1, atunci când este nevoie. Imaginile capturate pot beneficia de stabilizare de imagine, în funcţie de sistemul optică-senzor folosit. Stabilizarea se realizează prin mişcarea senzorului şi promite câştigarea a două trepte de expunere.

Având în vedere noutatea absolută a conceptului, sistemul interschimbabil oferit de Ricoh este dificil de definit. În materialul de faţă, îl vom numi „sistem optică-senzor”. În acest moment, Ricoh oferă două asemenea sisteme. Primul este unul de 50mm cu deschidere maximă F2,5. Acesta se livrează împreună cu un senzor de 12,5 megapixeli, are inel de focalizare manuală şi mod Macro. Al doilea sistem este un zoom care acoperă un interval focal între 24 şi 72mm.

Deschiderile maxime sunt de F2,5 respectiv F4,4. În cazul acestui sistem, rezoluţia imaginii este de doar 10 megapixeli, suficient pentru aproape orice gen de fotografie. Sistemul 24-72mm include un sistem de stabilizare a imaginii prin mişcarea senzorului.





Sursa : chip.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu